Nodurile Lunare pe axa Taur-Scorpion: Lectia verbului A AVEA

Nodurile Lunare pe axa Taur-Scorpion: Lectia verbului A AVEA

Dragii mei OM,

Desi v-am obisnuit cu armonizarile la Luna Noua, m-am hotarat sa scriu un articol separat pentru integrarea unui eveniment astral special, trecerea Nodurilor Lunare pe axa Taur-Scorpion.

Dupa calculele siderale specifice astrologiei vedice, saptamana trecuta Nodul Nord  a intrat in zodia Taurului, iar Nodul Sud, in zodia Scorpionului, pentru urmatoarele optsprezece luni.

Aud materia plangand

Recunosc ca e o provocare pentru mine sa ma conectez cu tema acestei axe, care e o tema profund materiala, ancorata in chakrele inferioare ale corpului nostru energetic.  De aceea, am recurs la versul din Bacovia, care ma ajuta sa imi apropii planul material prin ceea ce simt fata de el :).

Din punct de vedere astrologic, Taurul si Scorpionul sunt zodii guvernate de Venus, respectiv de Marte, planete conectate cu chakra sacrala si cu chakra radacina. Energia acestor planete/chakre  in echilibru aduce: 

  • siguranta si realizari materiale,
  • relationare si sexualitate implinite, 
  • dorinte devenite realitate,
  • creativitate si pasiune in manifestare.

Ceea ce am enumerat sunt vibratiile pozitive specifice aspectului discutat, dar pentru a le simti, suntem chemati sa lucram cu noi insine exact pe domeniile de mai sus. Cand privesc aceasta tema in contextul larg, al umanitatii afectate economic si sanitar de pandemie, cred ca urmeaza multe luni in care preocuparea noastra pentru siguranta fizica si materiala va fi prioritara si vom fi cumva “obligati” sa ne facem temele acestui tranzit. 

Dupa cum inteleg eu mesajul curent al astrelor, magia prin care putem schimba o drama financiara intr-o poveste cu final fericit este sa facem lucrurile din pasiune, organizat si in folosul societatii.

 

Despre Nodul Nord in Taur- Trei luni si un triunghi de aur 

Aceste tranzite prin zodii ale nodurilor, desi dureaza cate un an si jumatate, au faze maxime de manifestare, de obicei la inceput, la mijloc si la sfarsitul perioadei de tranzitare.

Din cate observ, prima perioada de maxim a tranzitului este septembrie-noiembrie 2020, cand energia Nodului Nord este potentata de un triunghi ce se formeaza pe zodiile de Pamant, intre Nodul Nord din Taur, Saturn proaspat iesit din retrogradare in Capricorn si planetele/ Lunile Noi din Fecioara.

Configuratia rara si foarte armonioasa de pe cer ne ajuta, la propriu, sa transformam in aur tot ce atingem, atata timp cat ceea ce facem este dorit, este muncit si este in acord cu misiunea noastra din viata curenta.

Domeniile catre care ne indreapta cu precadere aceste prime luni de tranzit prin Taur sunt:

  • toate ocupatiile care au legatura cu padurile, gradinaritul, protectia mediului, 
  •  industria bauturilor, 
  • medicina alternativa bazata pe folosirea mainilor si medicina recuperatorie, 
  • meloterapia, aromoterapia,
  • artele populare si industria textila, 
  • trainingul si formarea de lideri.

In general, conexiunea cu Pamantul se cere la maxim in perioada imediat urmatoare si deloc intamplator, dupa lunile de izolare, am auzit tot mai multe persoane care se gandesc sa achizitioneze un teren, sa creasca niste gaini, sa isi faca o sera, etc.

Exercitiul UNU

Ca intotdeauna, consider ca doar informatia teoretica e insuficienta, de aceea va propun si o aplicatie practica pentru a beneficia de efectele acestui tranzit.

Primul exercitiu pentru integrarea acestui tranzit este sa stabilim fiecare dintre noi:

 1.care ne este dorinta materiala cea mai puternica

2.ce munca este necesara pentru realizarea acestei dorinte

3. cum ne organizam socio-profesional pentru a reusi implinirea dorintei si a muncii noastre.

Exemplul unui artist: dorinta este de a se exprima creativ prin pictura, 

munca necesara este de a picta zilnic cat mai eficient/ inspirat,

iar proiectul profesional consta in realizarea unei expozitii sau in sustinerea unui curs de pictura pentru incepatori.

 

Despre Nodul Sud in Scorpion- Transformari interioare

Desi in opozitie permanenta pe cer, nodurile lunare lucreaza impreuna pentru implinirea sufletului nostru si e minunat atunci cand reusim sa le intelegem mesajul in mod coerent.

Nodul Nord super-activat in Taur ne orienteaza mintea catre relizari in plan material si catre meseriile/abilitatile potrivite-“bratari de aur”. In acelasi timp, Nodul Sud in Scorpion ne mobilizeaza resursele ascunse, acele zone din camara subconstientului unde, daca facem curatenie, gasim nestemate.

Aceasta pozitie a Nodului Sud se resimte in plan fizic si psihic astfel: 

 

  • mosteniri, ajutoare si castiguri neasteptate, 
  • transformari psihice radicale,
  • eliberarea de tipare legate de resursele pe care le primim de la altii,
  • schimbari in intelegerea si abordarea sexualitatii,
  • dezvoltarea capacitatilor de vindecare prin terapii alternative, psiho-somatice, energetice.

 

Exercitiul DOI

Al doilea exercitiu, care are legatura cu primul, urmareste sa ne elibereze de un tipar comportamental care impiedica materializarea dorintelor noastre. 

Pentru a realiza exercitiul, va rog:

  1. intrebati o persoana apropiata cu ce animal i se pare ca semanati la prima vedere, fara a se gandi prea mult;
  2. analizati apoi cum actioneaza acel animal intr-o situatie de criza, cum isi schimba atitudinea cand e provocat, atat prin raspuns spontan, cat si citind despre acel animal;
  3. simtiti/interiorizati emotia data de comportamentul acelui animal la ananghie ;

   4.  vedeti cum informatia rationala si emotionala pe care o primiti in cadrul acestui exercitiu ar putea reprezenta si pentru voi o solutie transformatoare, de depasire a unor blocaje interioare.

Pentru a intra in spatiul de lucru de pe Facebook, unde impartasim experientele noastre cu exercitiile din articole, pe care le intentionez de acum saptamanale , va rog sa dati like la UniversulOM si sa solicitati inscrierea in Familia UniversulOM.

Pentru analiza si recomandari astrologice personalizate, scrieti-mi la contact@universulom.ro.

Va imbratisez, va multumesc si va urez sa gasiti aurul si nestematele cele mai potrivite cu sufletele voastre!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *