Semnificaţia verii în Ayurveda
Teoria centrală pe care se fundamentează învăţăturile Ayurveda este păstrarea în echilibru a celor trei doshe sau energii biologice, care se manifestă la nivelul materiei vii. Acestea se numesc Vata, Pitta şi Kapha şi iau naştere prin combinarea celor cinci elemente primordiale, aerul şi eterul în cazul Vata, focul în cazul Pitta, apa şi pământul în cazul Kapha. Doshele se regăsesc la nivelul organismului uman, al plantelor, animalelor şi rocilor. Totodată, ele se manifestă şi în plan temporal, existând perioade din zi, din an şi din viaţă aflate sub influenţa unei doshe.
Conform Ayurveda, vara este dominată de dosha Pitta şi de elementul foc, fiind caracterizată de căldură excesivă şi uscăciune. Pentru a contrabalansa efectul acestui anotimp, implicit al doshei Pitta asupra fizicului şi psihicului nostru, putem pune în practică recomandările indicate de această ştiinţă milenară.
Dieta pe timpul verii
Dieta trebuie să includă alimente cu gust dulce, amar sau astringent, care scad Pitta, răcoresc şi hidratează organismul. Sunt de evitat felurile picante, prea sărate sau legumele cu o culoare întunecată (vinete, roşii).
Câteva dintre fructele recomandate sunt: avocado, mango, curmale, smochine, pere, struguri, pepeni, iar în cazul în care sunt suficient de dulci: mere, caise, zmeură, căpşuni, cireşe, prune. Dintre legume, se pot consuma cu precădere salată verde, spanac, broccoli, varză, conopidă, morcovi, ţelină, asparagus, mazăre. Condimentele care aduc savoare mâncărurilor estivale trebuie să fie: ghimbirul proaspăt, menta, salvia, busuiocul, cardamomul şi feniculul.
Beţi cât mai multă apă pe parcursul zilei şi consumaţi alcool sau cafea în cantităţi moderate! Băuturile cu gheaţă sunt nocive, deoarece provoacă o scădere bruscă a temperaturii corporale şi totodată blochează digestia. O altă băutură răcoritoare pe care o puteţi consuma zilnic este laptele.
Ca desert, îngheţata este de preferat ciocolatei, dar în cantităţi mici şi nu imediat după masă.
Regimul de viaţă estival
Este indicat să păstraţi o atmosferă răcoroasă, întunecoasă şi liniştită în camera de odihnă, iar aşternuturile de pat să fie din bumbac sau lână. Dormiţi pe partea dreaptă pentru a favoriza respiraţia prin nara stângă, care produce o răcorire a organismului.
În ceea ce priveşte activităţile sportive, alegeţi-le pe acelea care nu necesită un efort excesiv, cum ar fi înotul, exerciţiile fizice uşoare, plimbările în aer curat, pe malul unei ape! Plimbările sub clar de lună sunt recomandate, mai ales cu câteva zile înainte de luna plină. Trebuie evitate băile fierbinţi sau sauna.
Ochii necesită o protecţie specială în acest anotimp. În cursul zilei sau seara, timp de 10 minute, aplicaţi pe pleoape două tampoane îmbibate în apă de trandafiri!
Încălţămintea pe care o purtaţi trebuie să dea picioarelor posibilitatea să se aerisească, iar hainele să fie uşoare şi în culorile alb, albastru deschis sau roz. Sunt de evitat combinaţiile vestimentare cu negru, roşu sau portocaliu.
Emoţii de vară
Dosha Pitta guvernează inima şi emoţiile în general. Vara vă puteţi confrunta mai des cu crize de nervi sau dimpotrivă, cu manifestări emoţionale pozitive (bucurie, îndrăgostire), dar intense. Observaţi-vă comportamentul emoţional şi încercaţi să reduceţi cât mai mult gândurile critice sau discriminatorii, lăsând loc unei atitudini tolerante şi optimiste!
În plus, aromoterapia cu uleiuri esenţiale, cum sunt trandafirul, lemnul de santal şi lavanda, este recomandată, aducând în casele dumneavoastră atât un parfum plăcut cât şi un efect terapeutic antistres şi calmant.
Protecţie pentru piele
Expunerea la soare creşte producerea de sebum la nivelul epidermei, care, în combinaţie cu transpiraţia excesivă şi cu praful, favorizează blocarea porilor. Pentru asigurarea unui ten strălucitor pe timpul verii, se pot folosi:
– pentru curăţare: apa de trandafiri, laptele, ovăzul, făina de migdale în cazul tenului normal/uscat şi făina de năut, iaurtul, lămâia şi pulberea de neem în cazul tenului gras/mixt;
– pentru hidratare: formule naturale pe bază de brahmi, turmeric, amla, santal, aloe vera;
– de două ori pe săptămână, măşti de faţă cu: castraveţi, avocado, caise şi papaya în amestec cu miere, iaurt sau suc de lămâie (pentru ten gras/mixt) sau apă de trandafiri (pentru ten uscat/normal).
Remedii pentru afecţiuni specifice în perioada verii
Conform Ayurveda, un exces de Pitta în organism, care se acumulează pe perioada verii, poate să ducă la tulburări de sănătate care includ: febră, erupţii cutanate – acnee, urticarie, alergii -, faringită, hiperaciditate gastrică, colită, cistită, dezechilibre ale tonusului hepatic. Pe lângă regimul alimentar de pacifiere a Pitta, există câteva remedii care pot diminua manifestările acestor afecţiuni:
Neem
Având denumirea latină de Azadirachta indica, Neem este un arbore răspândit în India, sub a cărui coroană temperatura este cu 10 grade mai scăzută decât în atmosfera din jur. Acelaşi este şi efectul pe care planta îl are asupra organismului, prin administrarea internă a preparatelor care o conţin. Datorită gustului puternic amar, manifesta proprietati antiinflamatoare, antiacide şi tonic hepatice. Pe lângă aceasta, s-au facut numeroase studii cu extractul de Neem, in care s-a evidentiat o actiune antibacteriana, antivirala şi antifungica a acestuia. Este o planta folositoare în afecţiuni dermatologice (dermatite, ulcer, furunculoze, acnee, eczeme), herpes, psoriazis, afecţiuni hepatice, afecţiuni stomatologice, inflamaţii, infecţii, intoxicaţii şi răni.
In iritatii ale pielii, inclusiv in caz de arsuri solare, se poate folosi extern uleiul de Neem.
Shatavari
Denumirea ştiinţifică a acestei plante este Asparagus racemosus. Shatavari este un arbust căţărător, de la care se folosesc în scop medicinal tulpinile. Acţiunile terapeutice ale acestei plante sunt nenumărate, Shatavari fiind unul dintre panaceele medicinei ayurvedice. Printre actiunile enumerate de scrierile ayurvedice, se numara acelea de: stimulator al ovulaţiei si al secretiei lactate, reglator al pH-ului în zona cervicală, nutritiv pentru mucoasele plămânilor, stomacului, rinichilor şi organelor sexuale, diuretic, afrodisiac, stimulator al creşterii volumului spermei, antialergic, antispastic, detoxifiant, antitumoral. În perioada verii, se poate utiliza în cazul unor dezechilibre la nivelul ficatului sau al tractului gastrointestinal: gastrite, hiperaciditate, hemoroizi, sau urinar: infecţii urinare, cistită.
Amla
Emblica officinalis este un pom fructifer, numit Amla în India, care în limba sanskrită înseamnă “acru”. Fructele de Amla reprezintă o sursă de antioxidanţi – minerale şi vitamine naturale, dintre care cea mai mare concentraţie o are vitamina C.
Dintre numeroasele proprietăţi ale acestui produs, sunt de menţionat cele: digestive, aperitive, antivomitive, hepatoprotectoare, laxative, antispastice, antibacteriene, antivirale, antifungice, expectorante, antipiretice, antioxidante, imunomodulatoare, adaptogene, capilaroprotectoare. Se recomandă sa utilizam Amla ca supliment alimentar în cazul a numeroase afecţiuni: imunitate scăzută, in convalescenţã, hiperaciditate gastricã, tulburări de tranzit intestinal, inflamaţii intestinale, febră, căderea părului, anorexie, hemoroizi.
Va multumesc. Sa avem cu totii o vara cu bucurie si soare bland!
Urmariti si alte articole de Ayurveda pe FB Herba Ayurvedica si Universul OM.
Pentru informatii detaliate despre produse, imi puteti scrie la:
irina.plescan@herbaayurvedica.ro
Irina Plescan
Consultanta Astrologie, Ayurveda, Remedii florale Bach